
Doua saptamani intensive de management al performantei … Astfel as caracteriza experienta cursurilor organizate la Bucuresti in perioada 11 – 20 Mai, respectiv Simpozionul pe tema Balanced Scorecard in Romania din data de 17 Mai. A fost un prilej de a interactiona cu zeci de profesionisti din organizatii din Romania, interesati de masurarea si managementul performantei.
Ce am putut observa e ca astfel de profesionisti provin din organizatii variate – atat din mediul profit, cat si non-profit, atat din sectorul IMM, cat si companii mari, multinationale. De asemenea, ne-am bucurat sa constatam ca in cazul unor companii, exista departamente si specialisti dedicati planificarii si managementului strategiei si chiar managementului performantei.
Interesul si dorinta de cunoastere in domeniu sunt extrem de vizibile, lucru confirmat si de rezultatele studiului Balanced Scorecard in Romania 2010 pe care va invit sa le explorati in detaliu.
Un alt element care “impulsioneaza” adoptarea unor practici si instrumente de masurare si management al performantei in organizatiile din Romania este noul Cod al muncii. Acesta aduce ca si noutati introducerea de criterii de evaluare, obiective si indicatori de performanta ca parte a contractului de munca. Insa un aspect care trebuie luat in considerare este acela de a privi aceste elemente ca parte a unui sistem integrat de management al performantei in organizatii, cu ramificatii la nivel strategic, operational – al departamentelor si individual – al pozitiilor de munca. Bunele practici reclama definirea acestui sistem de la nivelul strategic, cascadarea la nivelul departamentelor si doar apoi adresarea nivelului individual (tinand cont si de descrierea fiecarui post de munca).
Asadar, perspectivele la nivel de Romania sunt incurajatoare, mult success tuturor organizatiilor care au inceput “calatoria” managementului performantei!
Etichete: Balanced Scorecard, Codul Muncii, criterii de evaluare, Criterii de Performanta, indicatori de performanta, Managementul Performantei, Managementul Performantei in Romania, Masurarea Performantei





