Arhiva lunii martie, 2011

Balanced Scorecard Forum 2011 – Corespondenta din Dubai – Ziua 5

joi, 31 martie 2011

Ultima zi dedicata sesiunilor plenare din cadrul Forumului Balanced Scorecard Dubai 2011 a continuat astazi cu o serie de cinci prezentari sustinute de reprezentanti ai organizatiilor care au trecut prin experienta de implementare Balanced Scorecard:

  • Municipalitatea Regiunii de Vest din cadrul Emiratelor Arabe Unite
  • Compania Natgaz din Liban
  • Compania Infosys Technologies din India
  • Centrul Oncologic King Hussein din Iordania
  • Compania Reliance Industries din India.

Cea mai interactiva activitate de pana acum din cadrul Forumului a fost cu siguranta simularea Balanced Scorecard din a doua parte a zilei, care a adus in competitie sapte echipe formate din delegati si conduse de cate un facilitator. Fiecare echipa a trebuit sa construiasca pe baza unui scenariu de afaceri primit o harta a strategiei, respectiv indicatorii de performanta aferenti obiectivelor formulate.

Timpul de lucru a fost de doua ore, iar modelul de lucru a fost unul participativ, implicand toti membrii echipei. In final, fiecare echipa si-a desemnat un reprezentant pentru a ilustra strategia construita si indicatorii de performanta, iar un juriu format din experti in implementari de Balanced Scorecard a votat echipa castigatoare.

Atat liderii fiecarei echipe, cat si membrii echipei castigatoare au primit drept premiu cate o carte “The Execution Premium: Linking Strategy to Operations for Competitive Advantage”, cu semnatura autorilor, Dr. Kaplan si Dr. Norton. Printre cei premiati s-au regasit si reprezentantii Acumen Integrat, acestia remarcandu-se atat ca lideri de echipa (Alexandra Moldovan – Manager Solutii Performanta Individuala), cat si ca membri in cadrul echipei castigatoare (Adrian Brudan si Sorina Mone, Manageri Solutii Performanta Strategica respectiv Operationala).

Ultima zi a forumului va cuprinde trei workshopuri desfasurate in paralel, sustinute de catre Paul Niven (Senalosa – SUA), Alan Fell (Alan Fell Consultancy – Marea Britanie) si Jacki McCartney (Syat – Emiratele Arabe Unite si Marea Britanie).

Balanced Scorecard Forum Dubai 2011 – Ziua 5 in imagini

joi, 31 martie 2011

Balanced Scorecard Forum Dubai 2011 – Ziua 4 in imagini

miercuri, 30 martie 2011

Balanced Scorecard Forum 2011 – Corespondenta din Dubai – Ziua 4

miercuri, 30 martie 2011

Ziua a patra a Forumului Balanced Scorecard 2011, Dubai a debutat cu o serie de prezentari facilitate de Paul Niven, unul dintre cei mai apreciati autori si consultanti in domeniul Balanced Scorecard.

In cadrul acestor sesiuni, Paul Niven a abordat teme precum relatia dintre Balanced Scorecard si managementul riscurilor, aplicarea Balanced Scorecard in sectorul public si cel non-profit, respectiv, a prezentat un studiu de caz care ilustreaza o implementare cu succes a acestui sistem popular de management.

Delegatii au putut interactiona si discuta cu Paul Niven, atat in pauze, cat si pe durata pranzului, aceasta fiind o initiativa binevenita din partea organizatorilor.

A doua parte a zilei a fost dedicata unei suite de prezentari din partea reprezentantilor unor organizatii care au trecut prin procesul de implementare a Balanced Scorecard. Acestia au avut ocazia sa impartaseasca audientei provocarile si lectiile invatate din propria experienta.

Dintre prezentatori au facut parte reprezentanti ai Consiliului Executiv din Dubai, companii din Turcia si India, precum si Jacki McCartney (Director de Dezvoltare la nivel international al companiei Syat) si Paul Gamble (Director de Cercetare al Jadwa Investment din Arabia Saudita).

Pentru a incuraja oportunitatea de networking intr-un mediu mai relaxat si informal, organizatorii au invitat delegatii la cina intr-o croaziera in jurul orasului Dubai.

Ziua urmatoare va continua cu o noua suita de prezentari care vor ilustra experienta practica a unor organizatii cu implementarea si folosirea Balanced Scorecard. De asemenea va avea loc o sesiune interactiva moderata de Alan Fell, care va da posibilitatea participantilor sa defineasca cele mai potrivite obiective si indicatori de performanta in contextul unei strategii de afaceri date. Evenimentul se va finaliza cu o festivitate de premiere a celor mai reusite simulari Balanced Scorecard.

Balanced Scorecard Forum Dubai 2011 – Ziua 3 in imagini

marți, 29 martie 2011





 

 

Balanced Scorecard Forum 2011 – Corespondenta din Dubai – Ziua 3

marți, 29 martie 2011

Forumul Balanced Scorecard Dubai 2011 a continuat astazi cu a doua partea a seminarului (Masterclass) sustinut de catre Dr. Robert Kaplan si Dr. David Norton.   Printre subiectele abordate s-au numarat:

  • Relatia dintre Managementul Riscurilor si Sistemul de Management Strategic, sesiune facilitata de Dr. Robert Kaplan;

  • Stabilirea tintelor pentru indicatorii de performanta si corelarea cu sistemul de compensatii in cadrul sistemul de management strategic bazat pe Balanced Scorecard,   sesiune sustinuta de Dr. David Norton;

  • Discutarea unui studiu de caz: implementarea Balanced Scorecard in cadrul Autoritatii pentru Apa si Electricitate din cadrul municiplitatii Abu Dhabi, facilitata de Mohamed Guidoum din cadrul departamentului pentru Planificare si Dezvoltare al Autoritatii;

  • Implementarea Balanced Scorecard: Corelarea strategiei cu activitatile la nivel operational, sesiune sustinuta de catre Dr. Kaplan si Dr. Norton.

Ziua s-a incheiat cu o noua sesiune de intrebari si raspunsuri (Kaplan-Norton Klinic), in care s-au dezbatut aspecte precum: implementarea Balanced Scorecard in organizatiile mici si mijlocii, Dr. Kaplan si Dr. Norton oferind sfaturi pentru aceste organizatii, problema separarii birourilor de Management al Riscurilor si respectiv de Management al Startegiei, corelarea performantei cu sistemul de compensatii.

Incepand de maine va debuta forumul propriu-zis, cu o sesiune facilitata de catre Paul Niven, aclamat prezentator si autor pe teme legate de Balanced Scorecard si managementul strategic, urmata de o suita de sesiuni la care vor contribui membrii din organizatii regionale care au implementat Balanced Scorecard cu success.

Balanced Scorecard Forum Dubai 2011 – Ziua 2 in imagini

luni, 28 martie 2011

Balanced Scorecard Forum 2011 – Corespondenta din Dubai – Ziua 2

duminică, 27 martie 2011

A doua zi a Balanced Scorecard Forum 2011 a fost dedicata seminarului (Masterclass) facilitat de Dr. David Norton si Dr. Robert Kaplan, dezvoltatorii conceptului Balanced Scorecard. Temele discutate au vizat aspecte cheie in utilizarea Balanced Scorecard, precum sistemul de executie a strategiei, rolul biroului de management al strategiei, importanta dezvoltarii de capabilitati interne pentru executia eficace a strategiei si rolul cheie al liderilor in procesul de management al schimbarii. Una dintre ideile centrale dezbatute pe parcursul zilei a fost aceea de echilibrare a conceptul de leadership cu existenta unor procese structurate, respectiv cu disciplina aplicata in management.

Un studiu de caz central ca referinta si buna practica in implementarea Balanced Scorecard in jurul caruia au fost purtate discutiile din prima parte a zilei a fost acel al Volkswagen Brazilia. Compania s-a remarcat atat datorita procesului de implementare a Balanced Scorecard prin modul efectiv si eficient in care a fost comunicata strategia catre toti membrii organizatiei, cat si a rezultatelor execeptionale obtinute in 3 ani de la inceperea acestei intiative.

S-a reiterat povestea de succes a acestei companii, care dupa o perioada de 8 ani consecutivi de pierderi transpuse in scaderea drastica a cotei pe piata, a decis sa implementeze o noua strategie bazata pe inovatie si dezvoltare. Principalii factori care au contribuit la succesul implementarii Balanced Scorecard au fost dedicarea si suportul din partea echipei de management, precum si implicarea activa a angajatilor si incurajarea initiativelor acestora.

Prima partea seminarului (Masterclass) s-a concluzionat printr-o sesiune de intrebari si raspunsuri, delegatiilor facilitanduli-se cadrul necesar pentru a adresa provocarile pe care le intampina in implementare si utilizare a Balanced Scorecard. Printre aspectele la care Dr Kaplan si Dr Norton au oferit raspunruiri si solutii, se numara:

  • Cum pot fi incurajati angajatii sa ofere datele necesare pentru calculul indicatorilor?
  • Cum poate fi realizat procesul de evaluare a performantei intr-un mod participativ?
  • Cum se decide ponderea importantei indicatorilor cheie de performanta pentru fiecare obiectiv din Balanced Scorecard?

Ziua s-a incheiat cu o receptie in cadrul careia au avut loc discutii libere intre participanti, acestia putand interactiona informal cu Dr. Kaplan si Dr. Norton.

In urmatoarea zi, conferinta va continua cu partea a doua a seminarului (Masterclass) sustinut de Dr. Robert Kaplan si Dr. David Norton. Pentru mai multe informatii, ramaneti conectati la BalancedScorecardinRomania.ro!

Balanced Scorecard Forum 2011 – Corespondenta din Dubai – Ziua 1

sâmbătă, 26 martie 2011

Balanced Scorecard Forum 2011 a debutat astazi, 26 Martie 2011, cu trei workshop-uri desfasurate in paralel:

  • Executia Strategiei cu Balanced Scorecard (Executing Strategy with Balanced Scorecard) – facilitat de Aldo Labaki & Roberto Wyszkowski, Palladium Emiratele Arabe Unite;
  • Auditul Strategiei – Incepand cu dreptul (Strategy Audit – Getting the Starting Point Right) – facilitat de Alan Fell, Alan Fell Consultancy, Marea Britanie;
  • Consolidarea organizatiei prin principiile “Lean” (Strengthen Your Organisation with “Lean” Principles) – facilitat de Alan Power, MPower, Marea Britanie.

Workshop-urile, la care au participat si delegatii Acumen Integrat, s-au desfasurat intr-un mod interactiv, cu studii de caz si exercitii aplicative, pentru a incuraja intelegerea cat mai buna a conceptelor, in corelare cu bunele practici in domeniu.

Primul workshop a curpins trei sectiuni: introducere in aspecte privind intalnirile de revizuire a strategiei, studiu de caz – simularea intalnirii de evaluare, respectiv biroul de management al strategiei. In cel de-al treilea workshop, Alan Power a clarificat conceptele de Lean Manufacturing, Six Sigma si Lean Six Sigma, punand accent pe importanta optimizarii proceselor din cadrul lantului de creare a valorii pentru client si eliminarea “deseurilor” la nivelul acestor procese.

Workshop-urile   au beneficiat de o participare variata, delegatii provenind din domenii diverse de activitate precum: companii petroliere, administratie publica, institutii financiare, sanatate, etc, si din tari variate (Arabia Saudita, Bahrain, Emiratele Arabe Unite, Kuweit, Nigeria, Qatar, etc).

Pentru urmatoarea zi, conferinta va continua cu   prima parte a seminarului   (Masterclass) sustinut de cei doi dezvoltatori ai conceptului Balanced Scorecard, Dr. Robert Kaplan si Dr. David Norton. Pentru mai multe informatii, ramaneti conectati la BalancedScorecardinRomania.ro!

Importanta invatarii din practica

vineri, 25 martie 2011

Aurel Brudan - Performance ArchitectDuPont, Toyota, Xerox, Analog Devices, Motorola…

Ce au acestea in comun?

Capacitatea de a gandi abstract si capacitatea de introspectie au permis oamenilor sa avanseze in cunoasterea stiintifica intr-un ritm tot mai accelerat in ultimii 2500 de ani. Spre deosebire de alte stiinte naturale cum ar fi fizica sau chimia, organizarea umana sau administratia sunt mai slab definite, unii considerandu-le o stiinta, iar altii o arta. Cu toate acestea, atat sustinatorii managementului ca stiinta, cat si cei ai managementului ca arta cad de acord asupra functiei sale finale – aceea de a determina ca lucrurile sa fie realizate sau de a atinge tintele dorite.

In timp ce stiintele administrative reprezinta unul dintre cele mai vechi domenii de cercetare umana, ele sunt inca in urma in termeni de maturitate si impact, in special atunci cand sunt comparate cu alte domenii. Managementul stiintific are mai putin de 100 de ani si, raportand nivelul de avansare al acestuia la alte stiinte, se poate considera ca el se afla in stadiu embrionar. Este ironic, intrucat el e probabil unul dintre cele mai importante aspecte ale vietii umane – modalitatea in care noi ca fiinte umane pe Pamant ne organizam pentru a trai armonios si pentru a mentine un echilibru intre atatea forte contradictorii si prioritati la atat de multe niveluri. Deci, ce trebuie facut pentru a accelera procesul in stiinta administrativa, cunoscuta mai bine in practica sub numele de management, atat la nivel teoretic cat si practic?

Desi sunt multe culoare care pot fi explorate, unul dintre ele este simplu si cu un impact considerabil atat pe termen scurt, cat si pe termen lung: Invatarea din practica.

De-a lungul timpului, stiintele administrative au fost determinate de 3 categorii principale de contribuitori:

  • Academicienii – cercetatorii care folosesc metode academice riguroase de cercetare.
  • Consultantii – entitati comerciale care ofera consultanta de specialitate in ceea ce priveste provocarile cu care se confrunta practicienii.
  • Practicienii – profesionisti in domeniul afacerilor care pun in practica principiile de management pentru a obtine rezultatele dorite.

Un ingredient cheie pentru un progres rapid in management il reprezinta raspandirea ideilor.

Acest lucru se refera la schimbul de opinii, invatarea si incercarea de noi abordari si impartasirea rezultatelor, pentru a contribui prin colaborare la corpul de cunostinte. Cu toate acestea, fiecare dintre cele trei categorii de contribuitori au anumite limite in ceea ce priveste contributia lor la proces:

  • Academicienii -  cercetarea academica rationala  se desfasoara lent si se confrunta cu multe provocari in ceea ce priveste disponibilitatea si calitatea datelor.
  • Consultantii – ca afaceri orientate spre profit, in general, scopul principal este generarea de profit prin dezvoltarea de servicii. Accentul pus pe Cercetare si Dezvoltare in organizatiile de consultanta in management este inconsistent. Chiar si atunci cand este urmarit in mod activ, rezultatele sunt adesea influentate de catre imperativele referitoare la marketing si la venituri.
  • Practicienii - datorita cererilor mereu crescande ale mediilor de afaceri care inainteaza rapid , multi dintre acestia intampina dificultati in a tine pasul cu dezvoltarea profesionala. Alocarea de timp activitatilor precum cercetarea, documentarea si impartasirea descoperirilor sau chiar impartasirea opiniilor este mai degraba o exceptie decat o regula.

Pentru ca lucrurile sa se schimbe, fiecare contribuitor din fiecare din aceste categorii trebuie sa depuna mai multe eforturi atat la nivel individual, cat si la nivel de colectiv. In cele din urma, cea mai importanta categorie este cea formata din practicieni.

Acestia isi petrec cel mai mult timp in organizatii care pot fi considerate laboratoare virtuale pentru stiintele administrative.

Ei ofera oportunitati de schimbare, experimentare si inovare la o scala de neegalat de catre academicieni si consultanti impreuna.

Acesta este unul dintre motivele pentru care practicenii reprezinta cheia progresului stiintelor administrative.  Ei se afla in apropierea datelor, pot lua decizii si detin o pozitie impartiala fata de rezultate intrucat, oricum, sunt  influentate de ei.

Atat academicienii, cat si practicienii au un rol cheie de sprijin in acest proces. Ei pot oferi indrumare si pot facilita raspandirea ideilor. Vocea practicienilor trebuie sa fie auzita mai des: la conferinte, pe forumurile de discutii, in publicatiile academice si de afaceri si in afaceri.

Succesele din trecut ilustreaza cum contributia practicienillor la stiintele administrative este factorul cheie al inovarii in acest domeniu.

 

Analiza DuPont, Sistemul de Productie Toyota, Benchmarking, Balanced Scorecard si Six Sigma…

Ce au acestea in comun?

Aceste concepte s-au nascut din practica, promovate in campaniile nominalizate in cadrul primei intrebari a acestui articol. Ele nu au fost inventate de catre consultanti sau academicieni in laboratoarele lor de cercetare.

Intr-adevar, promovarea cunoasterii si a aplicarii unor asemenea concepte in practica nu poate fi realizata fara sprijinul industriei de consultanta in management sau a institutiilor academice. Au facut o treaba destul de buna pana acum.

Cu toate acestea, ascultand ceea ce practicienii au de spus, invatarea din practica este ceva ce inca nu am imbunatatit in mod considerabil. Aceasta este o conditie care trebuie indeplinita inainte ca procesul de maturizare a stiintelor administrative sa se accelereze in mod dramatic.

 

Linkuri relevante:

http://www2.dupont.com/Heritage/en_US/related_topics/donaldson_brown.html

http://www2.toyota.co.jp/en/vision/production_system/

http://hbr.org/1987/01/how-to-measure-yourself-against-the-best/ar/1

http://www.managerialaccounting.org/Balanced%20Scorecard.htm

http://www.motorola.com/Business/US-EN/Motorola+University/About