Managementul Performantei – Stadiu al dezvoltarii

Managementul Performantei este una dintre cele mai dinamice discipline de afaceri de astazi. Evolutia acesteia s-a accelerat in ultimii 20 de ani si, datorita numarului mare de concepte pe care le implica si a corpului nestructurat de cunostinte, generarea unei imagini cuprinzatoare a stadiului actual asupra evolutiei sale este destul de provocatoare. O modalitate de a realiza acest lucru este prin monitorizarea “pulsului” disciplinei reflectat in studii si rapoarte care acopera subiectele de management al performantei (Brudan, 2010).

Un astfel de raport este studiul “Managementul Performantei – Stadiu al dezvoltarii”.

Realizat in 2007 de catre profesorul Andy Neely (Universitatea Cambridge si Scoala de Management Cranfield), colegii si colaboratorii sai, raportul prezinta datele colectate de la 633 companii din cinci tari diferite: Australia, China, Japonia, SUA si Marea Britanie cu privire la aspectele care graviteaza in jurul proiectarii corespunzatoare si punerea in aplicare a sistemelor de management al performantei in organizatii.

Mai jos este o lista aleatorie de statistici relevante publicate in rapoartele finale, grupate pentru fiecare tara si unite intr-un raport global.

Piata Globala

• “… masurile financiare inca domina. In fiecare tara, masurile financiare sunt cele mai frecvent masurate si peste jumatate dintre cei intervievati raporteaza ca peste 50% din masurile lor sunt de natura financiara”
• “…40% din cei chestionati nu cred ca masurile lor de performanta se bazeaza pe date de buna calitate.”
• “…foaia de calcul este aplicatia de management al performantei cea mai frecvent utilizata de o oarecare distanta.”
• “…sistemele de management al performantei sunt considerate a avea cel mai mare impact asupra performantei operationale si a indicatorilor cheie de performanta si un impact mai mic asupra performantei strategice…”
• “In patru din cinci tari analizate (exceptia fiind Japonia), top managementul a fost mentionat ca principal beneficiar al rezultatelor masurarii…nivelul de sustinere pentru masurare scazand pe masura ce coboram la nivelul ierarhiei organizationale…”

Piata chineza

• “… 89% au raportat ca au adoptat o structura formala pentru sistemul lor de management al performantei.”

• “Balanced Scorecard este deosebit de popular, cu 67% din firme care au raportat ca l-au folosit.”
• “… un rezultat coplesitor de 73,2% din respondenti, fie au inteles incomplet sau partial relatia cauza-efect din companiile lor. Poate pentru ca 45,9% nu fac niciun efort pentru a vizualiza legaturile dintre masurile lor.”
• “59% dintre respondenti au afirmat ca au castigat o perspectiva de la sistemele lor de management al performantei …”
• “60% au declarat ca sistemele lor de management al performantei i-au ajutat sa ia decizii strategice si operationale mai bune.”

Piata japoneza

• “Conform datelor, peste 60% din companiile japoneze au adoptat acum cadre de management al performantei, cum ar fi Balanced Scorecard.”
• “Doar 43% dintre respondenti atribuie partea de performanta a intregii afaceri a companiilor lor la activitatile de management al performantei si numai 35% au raportat ca au obtinut o buna cunoastere a informatiei despre managementul performantei.”
• “… mai putin de 50% din oameni raporteaza ca au numarul corect de masuri in organizatiile lor. 44% raporteaza ca au prea putine masuri, in timp ce 16% raporteaza ca au prea multe.”
• “… relativ putine organizatii se uita in afara pentru a intelege si adopta practici bune in managementul performantei companiei. 81% dintre respondenti isi dezvolta solutiile in plan intern.”

• “73% raporteaza ca folosesc foi de calcul, in timp ce doar 20% pretind sa utilizeze solutii de management al performantei.”

Piata U. K.

• “Cel mai popular cadru de masurare a performantei este Balanced Scorecard. 54,7% dintre respondenti raporteaza ca au adoptat aceasta metodologie.”

• “… 68,7% din respondenti sunt de acord sau sunt puternic de acord ca masurile de performanta pe care le folosesc acum reflecta strategiile lor.”
• “61,4% dintre respondenti sunt de acord sau sunt puternic de acord ca imbunatatirea performantei companiei poate fi atribuita managementului performantei.”
• “… doar 17,3% cred ca au numarul corect de masuri, in timp ce 38,6% au temeri cu privire la calitatea datelor lor.”
• “… 43,2% din respondenti raporteaza ca mai mult de jumatate din masurile pe care le monitorizeaza sunt financiare in orientare.”

Piata U. S.

• “Reflectand popularitatea Balanced Scorecard ca un cadru pentru ghidarea proiectarii sistemelor de management al performantei, 48,8% din respondenti sustin ca au unul implementat …”
• “Majoritatea respondentilor, 65,4%, raporteaza: KPIs lor sunt bazati pe date de calitate”…cu 63,5% din respondenti sustin “KPIs lor masoara in mod clar si cu acuratete afacerea lor.”
• “In ciuda literaturii abundente despre strategiile mapping, majoritatea respondentilor, 62%, nu-si vizualizeaza strategiile…doar 5,7% dintre respondenti raporeaza ca folosesc hartile strategiei pentru a-si structura indicatorii.”
• “… 68,7% din respondenti raporteaza ca indicatorii lor de performanta reflecta strategia lor”
• “… 74,6% din organizatii au adoptat o abordare interna pentru dezvoltarea sistemelor lor de management al performantei.”

Piata australiana

• “… 65,5% din respondenti sustin ca au un balanced scorecard…niciun alt cadru pentru proiectarea managementului performantei nefiind proeminent in Australia, 39,3% din respondenti preferand sa foloseasca baza lor pentru a-si proiecta sistemul de management al performantei.”

• “Indiferent de cadrul utilizat, majoritatea respondentilor, 70%, au incercat sa se asigure de KPIs selectati sa reflecta strategia lor de afaceri.”

• “58,8% dintre respondenti sunt de acord sau sunt puternic de acord ca sistemul lor de managementul al performantei (EPM) contribuie la imbunatatirea performantei companiei.”

• “53,7% din respondenti raporteaza ca mai mult de jumatate din KPIs lor sunt masuri financiare”

• “Imbunatatirile aduse luarii deciziilor operationale au fost raportate de catre majoritatea respondentilor, 81,9%, urmate indeaproape de imbunatatirile KPIs in sine, 77,5%”

Dupa cum reflecta “Raportul Stadiului Dezvoltarii (2008)”, organizatiile din intreaga lume continua sa redefineasca modul in care masoara performanta afacerii lor, luptand pentru a capitaliza valoarea totala a managementului performantei.

 

Referinte:

  • Brudan, A., N. (2010), “Performance Management – a story told through key survey figures and statistics”, Performance Architect update 20/2010, disponibil la:  http://www.smartkpis.com/blog/2010/05/21/performance-management-a-story-told-through-key-survey-figures-and-statistics, (accesat 17 Iunie 2010)
  • Neely, A., D., Yaghi, B. & Youell, N. (2008), “Enterprise Performance Management: The Global State of the Art”, Oracle and Cranfield School of Management, disponibil la:  http://www.ifm.eng.cam.ac.uk/people/adn1000/, (accesat 17 Iunie 2010)
  • Neely, A., D., Cuganesan, S., Yaghi, B. & Youell, N. (2008), “Enterprise Performance Management: The Australian State of the Art”, Oracle, Macquarie University and Cranfield School of Management, disponibil la:  http://www.ifm.eng.cam.ac.uk/people/adn1000/, (accesat 17 Iunie 2010)
  • Neely, A., D., Yaghi, B., Dietrich, R. & Youell, N. (2008), “Enterprise Performance Management: The US State of the Art”, Oracle, Fisher College of Business and Cranfield School of Management, disponibil la:  http://www.ifm.eng.cam.ac.uk/people/adn1000/, (accesat 17 Iunie 2010)
  • Neely, A., D., Yaghi, B. & Youell, N. (2008), “Enterprise Performance Management: The UK State of the Art”, Oracle and Cranfield School of Management, disponibil la:  http://www.ifm.eng.cam.ac.uk/people/adn1000/, (accesat 17 Iunie 2010)
  • Neely, A., D., Shimizu, T., Yaghi, B. & Youell, N. (2008), “Enterprise Performance Management: The Japanese State of the Art”, Oracle, Waseda University and Cranfield School of Management, disponibil la:  http://www.ifm.eng.cam.ac.uk/people/adn1000/, (accesat 17 Iunie 2010)
  • Neely, A., D., Yaghi, B., Zhijun Wang, Z. & Youell, N. (2008), “Enterprise Performance Management: The Chinese State of the Art”, Oracle, Peking University and Cranfield School of Management, disponibil la:  http://www.ifm.eng.cam.ac.uk/people/adn1000/, (accesat 17 Iunie 2010)
Imparte cu comunitatea:
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • email
  • Google Buzz

Etichete: , ,

smartKPIs Premium

Trimiteti un comentariu

Spam protection by WP Captcha-Free