Unul din articolele surpriza ale revistei Harvard Business Review (HBR), editia Iulie-August 2010, este “Capcana Executiei”, scris de Roger L. Martin, Decan al Facultatii de Management Rotman, Universitatea din Toronto si profesor de Management Strategic in cadrul aceleiasi scoli. Publicatia sa apare ca o surpriza, in mod traditional, HBR favorizand articole ce promoveaza executia strategiei si separarea intre formulare si executie. Suportul publicatiei in promovarea ideilor venite de la Kaplan & Norton in ultimii 15 ani a fost un factor important la ascensiunea executiei strategiei ca “buzzword”.

Articolul arata in mod clar pozitia autorului chiar de la inceput : “Trasarea unei linii intre strategie si executie are esecul aproape garantat”. Reia vechea idee a separarii, mentionand nume ale propozantilor, cum ar fi Jamie Dimon (acum CEO la JPMorgan Chase) si Larry Bossidy ( fost AlliedSignal CEO). Fraza  care cuprinde cele mai bune provocari in gandirea managementului de astazi este : “…doctrina…are atatea defecte pe cat e de populara. Aceasta popularitate descurajeaza principiul validitatii.”

Presiunile conceptului marketing in gandirea  managementului de astazi sunt ilustrate prin urmarirea ideii integrarii pana in 1971, atunci cand Kenneth Adams a scris in cartea sa, “Conceptul Strategiei Corporative”: “Strategia corporativa are doua aspecte importante, interdependente cu viata, dar separate pana la extensia practicabila aici, in studiul acestui concept.  Primul dintre acestea este formularea, iar al doilea implementarea.” Fortarea gradata a paradigmei ce separa strategia de formulare a executiei a castigat teren, nefiind impinsa mereu doar de datele de pe teren, ci si de mediatizarea exagerata a marketingului.

Pentru ilustrarea parerilor opuse in ceea ce priveste executia strategiei au fost folosite doua metafore. Abordarea principla se invarte in jurul metaforei rolului jucat de minte in coordonarea corpului uman. Metafora alternativa propusa de Martin este cea care compara organizatiile cu un rau alb, in care alegerile cad intr-o cascada a ierarhizarii organizationale. Aceasta abordare ar oferi mai multa libertate adaptarii deciziilor in functie de specificul mediului de operare al fiecarui nivel organizatoric, toate apartinand unui cadru larg si unei directii date de strategie (rau). Pentru mine, aceste doua puncte de vedere diferite pot fi asociate cu gandirea mecanicista, comandata si controlata in cazul paradigmei executiei militare si cu sisteme de gandire organice in cadrul interdependentei, ca parte integrata a strategiei.

O a doua idee ce apare in articolul respectiv este recursivitatea, reaplicarea aceleiasi structuri si abordarea unui nivel mai scazut al componentului unui sistem mai larg :

“Angajatul nu este numai creierul sistemului organizational, ci si bratele si picioarele acestuia. Este atat alegator, cat si executant. Muncitorii sunt facuti sa se simta imputerniciti si astfel are de castigat intreaga organizatie.”

Alte elemente ale sistemului de gandire si importanta invatarii pot fi gasite in articol:

“Modelul cascadei-alegerii are un salt pozitiv si revigorant intrinsec acesteia. Datorita valorificarii alegerilor din aval si incurajarea feedback-ului, structura permite angajatilor sa trimita informatia inapoi sus, imbunatatind astfel baza celor ce iau decizii, ingaduind astfel tuturor celor din organizatie sa faca alegeri mai bune.”

In plus, articolul reprezinta si o contributie valoroasa la dezbaterea privind beneficiile activarii paradigmei executiei strategiei, fie la un nivel lexical, fie la unul al teoriei managementului.

Datorita naturii sale constructive, teoria managementului este restructurata incontinuu de asemenea dezbateri. Ceea ce stimuleaza progresul sunt credintele populare provocatoare si truismele asumate prin analiza lor continua in contextul contemporaneitatii caracteristicilor mediului. In opinia mea, managementul performantelor organizatorice si arhitectura performantei sunt concepte integrante neutre, ce impaca diferentele intre oponentii formularii strategiei/separarii executiei. Punand intrebari cu privire la ideile considerate ca date, articolele de acest gen deschid usa catre o renastere a gandirii care a marcat strategia literatura managementului in ultimii 20 ani. Parerile finale ale lui Martin sunt elocvente :

“A sosit timpul sa revedem si sa revizuim teoria noastra initiala. Lumea afacerilor ar putea fi ferm convinsa ca o buna executie sta la baza maretiei, dar adevarul este ca  o metafora mai buna ar fi de mai mult folos.”

Intr-adevar, este timpul pentru acest lucru.

Referinte

• Andrews K. R 1971, The Concept of Corporate Strategy, Homewood, Ill., Dow Jones-Irwin.
• Bossidy L, Charan R 2002, Execution: The Discipline of Getting Things Done, Random House, Crown Business, New York, New York.
• Martin R. L. 2010, The Execution Trap, Harvard Business Review, July-August, pp.64-71.