Tag Archive | "Balanced Scorecard"

Conferința Managementul Performanței în România – ediția 2012 la final

Tags: , , , , , , , , , , , , , , , ,

Conferința Managementul Performanței în România – ediția 2012 la final

Postat la 30 Octombrie 2012 de gabriela

Săptămâna trecută, în perioada 25 – 27 octombrie, a avut loc la Sibiu cea de-a doua ediție a Conferinței Managementul Performanței în România, evenimentul dedicat managementului și măsurării performanței în România.

Ediția de anul acesta a reunit 14 vorbitori cu experiență practică în aplicarea managementului performanței la nivel strategic, operațional și individual, reprezentanți ai unor companii renumite din România: Scandia Food, OMV Petrom, Gral Medical, Heinrig Impex, ATOS International, Garanti Bank România, Office Depot, Schaeffler România, Ambient, Plexus Services Ro, Compa, precum și un vorbitor internațional.

Evenimentul s-a bucurat de prezența unei audiențe de peste 65 de persoane, care au participat la un masterclass susținut de către Aurel Brudan, CEO și Fondator The KPI Institute – „Performanță integrată – alinierea performanței la nivel organizațional, operațional, individual și personal”, 14 sesiuni de prezentări și 3 paneluri de discuții desfășurate pe parcursul celor două zile ale conferinței. De asemenea, pentru participanți s-a organizat un cocktail cu scopul de a încuraja interacțiunea, schimbul de contacte și experiență.

În cadrul evenimentului, vorbitorii au împărtășit din cunoștințele, experiența și bunele practici asociate managementului performanței într-o atmosferă interactivă și constructivă.

Modulul dedicat Managementul Performanței la nivel strategic a dus în prim plan pilonul strategic într-o organizație și transformarea organizațională prin comunicare, educație și managementul cunoștințelor, tehnologia ca factor de facilitare a implementării Balanced Scorecard, categorii de indicatori de performanță, integrarea indicatorilor calitativi cu ajutorul Balanced Scorecard.

Al doilea modul a avut tema Managementul Performanței la nivel operațional și a adus în discuție diferența dintre factorii critici de succes și KPI și legătura factorilor critici de succes cu misiunea, viziunea și obiectivele companiei, programul de managementul performanței ca proces de învățare continuă, Lean Six Sigma, crearea și luarea în considerare a rapoartelor relevante ca informații vitale despre starea de sănătate a organizației.

În cadrul modulului despre Managementul Performanței la nivel individual s-a vorbit despre diferența dintre motivare și motivație, atingerea obiectivelor și a performanței prin interdependența management – leadership, stabilirea criteriilor și a țintelor care au legătură cu clientul, bunăstarea psihologică și cele 5 elemente ale sale: carieră, comunitate, social, financiar, fizic.

Evenimentul a fost conceput ca un mix între masterclass, prezentări publice și workshop-uri care să aducă în prim plan studii de caz din managementul și măsurarea performanței. Astfel, adițional conferinței, au avut loc 3 workshop-uri despre Balanced Scorecard, Indicatori de Performanță și Criterii de performanță pentru angajați.

Evenimentul s-a încheiat cu simularea Friday Night at the ER, cel mai bun mijloc de dezvoltare a unor aptitudini precum: gândire sistemică, munca în echipă, leadership, managementul schimbării și al performanței.

Acumen Integrat le mulțumește tuturor vorbitorilor și participanților prezenți la Conferința Managementul Performanței în România 2012 pentru implicarea și dedicarea de a interacționa și de a învăța într-un format nou. De asemenea, Acumen Integrat apreciază suportul acordat de către toți partenerii evenimentului, partenerii media care au contribuit la realizarea unui eveniment de excepție.

Despre Conferința Managementul Performanței în România

Conferința Managementul Performanței în România este un eveniment unic în România care adună în fiecare an practicieni în managementul performanței din diverse industrii: retail, automotive, banking, resurse, sănătate, servicii profesionale și arii funcționale: resurse umane, logistică, IT&C, manufacturing, marketing, vânzări. Evenimentul reunește la Sibiu specialiști din sfera managementul performanței care oferă în cadrul conferinței informații legate de bune practici, studii de caz și abordări de succes în domeniu.

Pentru mai multe imagini din cadrul evenimentului, accesați: http://www.flickr.com/photos/63490673@N03/sets/72157631887063487/

Comments (0)

Conferința Managementul Performanței în România 2012 – Ziua 1 – Cristina Bleoca

Tags: , , , , ,

Conferința Managementul Performanței în România 2012 – Ziua 1 – Cristina Bleoca

Postat la 26 Octombrie 2012 de gabriela

Despre „Integrarea indicatorilor de performanță la nivel operațional în Balanced Scorecard” a vorbit Cristina Bleoca, Purchasing  & Logistic Manager, Heinrig Impex, în încheierea modulului Managementul performanței la nivel strategic.

Printre principalele subiecte discutate s-au numărat:

  • Identificarea de indicatori de performanta calitativi, care sa sustina conceptul de Mistery Shopping, dar si criterii de evaluare a acestora
  • Riscurile implementarii acestor indicatori la nivel departamental
  • Luarea deciziilor pe baza indicatorilor de performanta monitorizati
  • Integrarea indicatorilor calitativi cu ajutorul Balanced Scorecard
  • Comunicarea rezultatelor rapoartelor de activitate, in baza indicatorilor de performanta intocmiti.

Comments (0)

Conferința Managementul Performanței în România 2012 – Ziua 1 – Adrian Brudan

Tags: , , , , ,

Conferința Managementul Performanței în România 2012 – Ziua 1 – Adrian Brudan

Postat la 25 Octombrie 2012 de gabriela

Prezentarea „Implementarea și utilizarea unui sistem de management al performanței bazat pe Balanced Scorecard” susținută de către Adrian Brudan, Managing Director
INTEGERPERFORM – The KPI Institute advisory and support division, a avut ca puncte principale următoarele subiecte:

  • Durata de implementare a Balanced Scorecard variază în funcție de dinamica și resursele organizației și de la 2 – 4 săptămâni la 3 – 6 luni sau chiar mai mult
  • Echipa de implementare poate fi: internă – angajții firmei și externă – consultanți
  • Comunicarea generează noi idei de îmbunătățire, în special de la nivelul celor implicați direct în execuție.
  • Tehnologia reprezintă un factor de facilitare a implementării BSC.

Adrian Brudan

Comments (0)

Conferinta Managementul Performantei in Romania 2012 – o oportunitate completa de pregatire si intelegere a performantei

Tags: , , , , , , , , , , , , ,

Conferinta Managementul Performantei in Romania 2012 – o oportunitate completa de pregatire si intelegere a performantei

Postat la 25 Octombrie 2012 de gabriela

Incepe a 2-a editie a Conferintei Managementul Performantei in Romania 2012. Evenimentul este produs de Acumen Integrat si va avea loc  in perioada 25 – 27 octombrie, la Hotel Ramada Sibiu.

Participantii au oportunitatea sa discute despre managementul performantei la nivel strategic, operational si individual cu un expert international in cadrul unui Masterclass si cu 15 manageri romani, profesionisti cu experienta in aplicarea instrumentelor si proceselor de managementul performantei la nivel strategic, operational si individual. De asemenea se organizeaza 3 workshopuri interactive care ofera solutii utile in imbunatatirea performantei organizationale.

Panelul de vorbitori ai Conferintei este format din practicieni in managementul performantei, manageri din companii precum: Ambient, Atos International, Garanti Bank Romania, Gral Medical, Heinrig Impex, Office Depot, OMV Petrom, Plexus Services Ro, Scandia Food, Schaeffler Romania, INTEGERPERFORM si The KPI Institute.

Vorbitorii din cadrul Conferintei vor oferi participantilor analize utile in raport cu:

  • Învățarea și transformarea organizațională prin noi tehnici de comunicare, educaționale și de managementul cunoștințelor ca elemente cheie în managementul strategic al performanței
  • Factori cheie de success în afaceri: identificare, măsurare, impact în performanța operațională
  • Crearea de rapoarte de performanta relevante – importanta vizualizarii datelor
  • Identificarea corectă a indicatorilor folosiți în măsurarea performanței@GarantiBank – provocări & oportunități – studiu de caz
  • Managementul Performanței prin îmbunătățirea proceselor (Lean/Six Sigma) – Studiu de caz Office Depot
  • Coaching pentru lideri: impactul culturii organizaționale asupra performanței
  • Echipele autonome și performanța individuală
  • Nivelul de implicare a angajatului (employee engagement) și managementul performanței

In cadrul Masterclass-ului, Aurel Brudan, CEO The KPI Institute va aborda subiectul performantei integrate – alinierea performantei la nivel organizational, operational, individual si personal, o sesiune ce pozitioneaza performanta sistemica in centrul preocuparilor conducerii organizatiilor si a fiecarui individ. Vor fi analizate povesti de succes la nivel global, noutati in domeniu, dar si abordari invechite, inca preponderente in practica. Rezultatele preliminare ale studiului Managementul Performantei in Romania 2012 vor fi puse in discutie, pentru a se identifica optiuni viabile de crestere a nivelului de maturitate organizationala in acest domeniu in Romania.

In data de 27 octombrie se organizeaza 3 worksopuri, respectiv: Dezvoltarea unui Sistem de Management al Performantei bazat pe Balanced Scorecard – Etape si pasi de urmat  (workshop A), Indicatori de Performanta: Masurare, invatare, optimizare (workshop B) si Managementul Performantei la nivel individual – Criteriile de performanta, evaluarea si imbunatatirea performantei angajatilor (workshop C).

Evenimentul se va incheia cu simularea Friday Night at the ER©, o activitatea prin care este simulata administrarea unui spital timp de 24 de ore. Scopul este dezvoltarea gandirii sistemice si se bazeaza pe stilurile de lucru ale participantilor, invatandu-i sa colaboreze si sa ia decizii bazate pe date in cadrul unui sistem complex.

Comments (0)

Ultima săptămână de înscrieri la Conferinţa Managementul Performanţei în România 2012 – o oportunitate completă de pregătire

Tags: , , , ,

Ultima săptămână de înscrieri la Conferinţa Managementul Performanţei în România 2012 – o oportunitate completă de pregătire

Postat la 16 Octombrie 2012 de gabriela

Aceasta este ultima săptămână de înscrieri la Conferinţa Managementul Performanţei în România 2012.

Conferinta

O noutate în cadrul evenimentului din această toamnă o reprezintă organizarea simulării Friday Night at the ER©, o activitate prin care este simulată administrarea unui spital timp de 24 de ore. Scopul este dezvoltarea gândirii sistemice şi se bazează pe stilurile de lucru ale participanţilor, învătându-i să colaboreze şi să ia decizii în cadrul unui sistem complex. Astfel, simularea este relevantă pentru participanţi din orice companie şi departament.

Orice profesionist interesat de înţelegerea conceptelor de gândire sistemică în context organizaţional este încurajat să participe la această activitate. Simularea este o experienţă unică de înţelegere a fluxurilor de resurse şi a importanţei coordonării activităţilor de transformare la nivel intern. Friday Night at the ER© reprezintă cel mai bun mijloc de dezvoltare a unor aptitudini precum: gândire sistemică, munca in echipa, leadership, managementul schimbării şi al performanţei.

Detalii Conferinţa Managementul Performanţei în România 2012

Participanţii vor avea oportunitatea să discute despre managementul performanţei la nivel strategic, operaţional şi individual cu un expert internaţional în cadrul unui Masterclass şi cu manageri români, profesionişti cu experienţă în aplicarea instrumentelor şi proceselor de managementul performanţei la cele trei niveluri, în cadrul sesiunilor de prezentări şi panelurilor de discuţii.

În cadrul Masterclass-ului, Aurel Brudan, Fondator şi CEO The KPI Institute va aborda subiectul performanţei integrate – alinierea performanţei la nivel organizaţional, operaţional, individual şi personal, o sesiune ce poziţionează performanţa sistemică în centrul preocupărilor conducerii organizaţiilor şi a fiecărui individ. Vor fi analizate poveşti de succes la nivel global, noutăţi in domeniu, dar şi abordări învechite, încă preponderente in practică. Rezultatele preliminare ale studiului Managementul Performanţei în România 2012 vor fi puse in discuţie, pentru a se identifica opţiuni viabile de creştere a nivelului de maturitate organizaţională în acest domeniu in România.

Vorbitorii din cadrul Conferinţei vor oferi participanţilor analize utile în raport cu:

  • Integrarea strategiei şi a managementului performanţei într-un proces bazat pe adăugarea de valoare
  • Crearea unui cadru integrat de management al performanţei, prin care obiectivele propuse sunt atinse
  • Managementul performanţei prin îmbunătăţirea proceselor (Lean Six Sigma)
  • Crearea de rapoarte de performanţă relevante – importanţa vizualizării datelor
  • Identificarea principalilor factori de succes în afaceri şi măsurarea impactului acestora asupra managementului performanţei la nivel operaţional
  • Identificarea corectă a indicatorilor folosiţi în măsurarea performanţei la nivel departamental
  • Coaching pentru lideri: impactul culturii organizaţionale asupra performanţei
  • Motivarea angajaţilor/personalului – ingredient esenţial în managementul performanţei la nivel individual
  • Monitorizarea şi evaluarea performanţei la nivel individual şi legatura cu sistemul de recompensă şi bonusare.

Motive pentru a participa:

  • Descoperirea unor exemple inspiraţionale şi noi modele în managementul performanţei
  • Împărtăşirea de provocări şi idei în managementul performanţei cu colegi din diferite industrii
  • Posibilitatea de a învaţa din analizele si studiile de caz care oglindesc experienţe reale în practicarea managementului performanţei de către experţii din diferite industrii
  • Şansa de a interacţiona cu un expert la nivel internaţional
  • Networking de calitate
  • Învăţarea într-un format nou
  • 3 workshopuri interactive care oferă soluţii utile în practicarea managementului performanţei: Dezvoltarea unui Sistem de Management al Performanţei bazat pe Balanced Scorecard – Etape şi paşi de urmat (workshop A), Indicatori de Performanţă: Măsurare, învăţare, optimizare (workshop B) şi Managementul Performanţei la nivel individual – Criteriile de performanţă, evaluarea şi îmbunătăţirea performanţei angajaţilor (workshop C).

Termen limită de înscriere la eveniment: 19 octombrie.

 

Comments (0)

Începe în 21 zile: Conferinţa Managementul Performanţei în România 2012 – o oportunitate unică de pregătire

Tags: , , , , , , , ,

Începe în 21 zile: Conferinţa Managementul Performanţei în România 2012 – o oportunitate unică de pregătire

Postat la 03 Octombrie 2012 de gabriela

Anunţăm ultimele săptămâni de înscrieri la Conferinţa Managementul Performanţei în România 2012.

În contextul derulării studiului Managementul Performanţei în România – ediţia 2012 în aceste săptămâni, toţi respondenţii care finalizează completarea chestionarului online beneficiază de reducere in eventualitatea inscrierii la eveniment până la data de 12 octombrie (inclusiv).

Chestionarul este disponibil spre completare la adresa: http://www.surveymonkey.com/s/managementul-performantei-in-romania-2012.

O noutate în cadrul evenimentului din această toamnă o reprezintă organizarea simulării Friday Night at the ER© în 27 octombrie, între orele 14:00 – 18:00. Simularea reprezintă cel mai bun mijloc de dezvoltare a unor aptitudini precum: gândire sistemică, muncă in echipă, leadership, managementul schimbării şi al performanţei.

Prin intermediul Friday Night at the ER© este simulată administrarea unui spital timp de 24 de ore. Scopul este dezvoltarea gândirii sistemice şi se bazează pe stilurile de lucru ale participanţilor, învăţându-i să colaboreze şi să ia decizii in cadrul unui sistem complex. Astfel, simularea este relevantă pentru participanţi din orice companie si departament.

Conferinta Managementul Performantei in Romania 2012

Detalii Conferinţa Managementul Performanţei in România 2012

Participanţii vor avea oportunitatea să discute despre managementul performanţei la nivel strategic, operaţional şi individual cu un expert internaţional in cadrul unui Masterclass si cu 15 manageri români, profesionişti cu experienţă în aplicarea instrumentelor şi proceselor de managementul performanţei la cele trei niveluri, în cadrul a 15 sesiuni de prezentări şi 3 paneluri de discuţii. Vorbitorii vor oferi participanţilor analize utile în raport cu:

  • Reprezentarea strategiei – Alinierea managementului performanţei cu viziunea organizaţiei
  • Managementul performanţei prin îmbunătăţirea proceselor (Lean Six Sigma)
  • Identificarea corectă a KPIs folosiţi in măsurarea performanţei la nivel departamental
  • Evaluarea performanţei angajaţilor – de la dezvoltarea personală la performanţa organizaţională
  • Motivarea angajaţilor pentru performanţă
  • Legatura dintre evaluarea performanţei şi sistemul de recompensă şi bonusare.

Motive pentru a participa:

  • Descoperirea unor exemple inspiraţionale şi noi modele în managementul performanţei
  • Împărtăşirea de provocări şi idei în managementul performanţei cu colegi din diferite industrii
  • Posibilitatea de a învaţa din analizele şi studiile de caz care oglindesc experienţe reale in practicarea managementului performanţei de către experţii din diferite industrii
  • Şansa de a interacţiona cu un expert la nivel internaţional
  • Networking de calitate
  • Învaţarea într-un format nou
  • 3 workshopuri interactive care oferă soluţii utile în practicarea managementului performanţei: Dezvoltarea unui Sistem de Management al Performanţei bazat pe Balanced Scorecard – Etape şi paşi de urmat (workshop A), Indicatori de Performanţă: Măsurare, învăţare, optimizare (workshop B) şi Managementul Performanţei la nivel individual – Criteriile de performanţă, evaluarea şi îmbunătăţirea performanţei angajaţilor (workshop C).

Pentru detalii despre programul evenimentului, vorbitori şi înscrieri vă invităm să exploraţi site-ul.

Comments (0)

Workshop C: Managementul Performanţei la nivel individual – Criteriile de performanţă, evaluarea şi îmbunătăţirea performanţei angajaţilor

Tags: , , , , , ,

Workshop C: Managementul Performanţei la nivel individual – Criteriile de performanţă, evaluarea şi îmbunătăţirea performanţei angajaţilor

Postat la 01 Octombrie 2012 de Echipa Editoriala

27 Octombrie 2012 – Sala Gamma
Program
9:00 – 10:00 Introducere – Aspecte cheie ale performanței individuale
  • Arhitectura sistemului de management al performanţei la nivel individual
  • Clarificarea termenilor cheie: obiective, KPIs, criterii de performanţă, ținte, capabilități și comportament
  • Managementul și măsurarea performanței individuale în context organizaţional
10:15 – 11:30 Stabilirea criteriilor de performanţă la nivel individual
  • Planul individual de performanţă – structură şi conţinut
  • Exerciţiu practic: stabilirea criteriilor de performanţă la nivel individual
  • Ciclul anual de folosire a planului individual de performanţă
11:45 – 13:00 Managementul performanţei individuale
  • Pregătirea și desfășurarea întâlnirilor de evaluare a performanței angajaților
  • Studiu de caz: Managementul performanţei ca proces de coaching şi învăţare
  • Legătura între evaluare, recompensare şi îmbunătăţirea performanţei individuale
Beneficii
  • Clarificarea terminologiei referitoare la măsurarea performanței la nivel individual: obiective de performanță, criterii de performanță, KPIs
  • O mai bună înțelegere a tehnicilor care pot fi folosite pentru identificarea obiectivelor și KPIs la nivel individual
  • Sfaturi utile legate de evaluarea performanței individuale
Despre trainer
Sorina MoneOriginar din Sibiu, Aurel Brudan a activat profesional în ultimii 12 ani în SUA și Australia, consiliind pe teme de management al performanței organizații precum Australia Post, National Australia Bank, Consiliul Local Brisbane, Guvernul Federal Australian, Ministerul de Finanțe al Statului Victoria, Consiliul Suprem al Sănătății din Qatar, rețeaua educațională SABIS Liban și Autoritatea pentru Protecția Consumatorilor din Arabia Saudită. A susținut cursuri în Europa, Asia, Africa și Oceania, pregătind sute de cursanți din peste 20 de țări. Contribuția la dezvoltarea managementului performant i-a fost recunoscută prin acordarea titlului de Fellow din partea Australian Institute of Management. Aurel face parte din consiliul de coordonare al Asociației de Management al Performanței de la Univeristatea din Cambridge și își finalizează studiile doctorale pe aceeași temă în cadrul Universității din Melbourne.

Comments (0)

Workshop A: Dezvoltarea unui Sistem de Management al Performanței bazat pe Balanced Scorecard – Etape și pași de urmat

Tags: , , , , ,

Workshop A: Dezvoltarea unui Sistem de Management al Performanței bazat pe Balanced Scorecard – Etape și pași de urmat

Postat la 01 Octombrie 2012 de Echipa Editoriala

27 Octombrie 2012 – Sala Alfa
Program
9:00 – 10:00 Introducere – Managementul Performanței şi Balanced Scorecard
  • Rolul Balanced Scorecard în contextul managementului performanței la nivel strategic
  • Arhitectura Sistemului de Management al Performanței: Starea Dorită de Evoluţie (DSOE), Harta Strategiei, Scorecard-ul de Performanţă, Portofoliul de Iniţiative
10:15 – 11:45 Exerciţiu / simulare – Dezvoltarea şi personalizarea arhitecturii sistemului de management al performanţei bazat pe Balanced Scorecard
  • Formularea Stării Dorite de Evoluţie
  • Crearea Hărţii Strategiei – gruparea obiectivelor în funcţie de strategie şi teme
  • Dezvoltarea Scorecard-ului de Performanţă – definirea celor mai relevanţi KPIs
  • Completarea Portofoliului de Iniţiative – identificarea şi prioritizarea iniţiativelor
  • Prezentarea arhitecturii BSC dezvoltate de echipele de lucru
12:00 – 13:00 Balanced Scorecard în practică – provocări şi factori de succes
  • Sfaturi pentru implementarea şi utilizarea inteligentă a Balanced Scorecard
  • Balanced Scorecard şi Managementul Schimbării
  • Balanced Scorecard şi conceptul de Leadership
Beneficii
  • Înțelegerea procesului de transpunere și implementare a strategiei organizaționale cu ajutorul componentelor sistemului Balanced Scorecard
  • Familiarizarea cu completarea template-urilor suport conținând Arhitectura Sistemului de Management al Performanței bazat pe Balanced Scorecard
  • Perspective asupra factorilor cheie care influențează o implementare cu succes a BalancedScorecard
Despre trainer
Adrian BrudanAdrian Brudan este Manager Soluții Performanță Organizațională în cadrul companiei de cercetare și consultanță specializată în managementul performanței, Acumen Integrat și editor al platformei cu resurse integrate în managementul performanței www.IndicatoridePerformanta.ro.
Studiile sale de specialitate dobândite la nivel național și internațional cuprind: Licență în Relații Economice Internaționale (UVT), Masterat în Management și Integrare Europeană (UVT), dublat de Masterat în Afaceri și Drept (Aarhus School of Business, Danemarca) și Certificate în Tehnici Avansate de Management (program MBA, ESSAM Danemarca). Între 2009-2011, Adrian a efectuat un stagiu de pregatire în Melbourne, Australia, în cadrul The KPI Institute, partener internațional al Acumen Integrat în cadrul căreia a contribuit la dezvoltarea platformei www.smarKPIs.com și s-a specializat în implementării și folosirea practică a sistemelor de management al performanței bazate pe metodologia Balanced Scorecard.
Adrian deține o experiență valoroasă dobândită atât în domeniul managementului performanței, cât și al managementului de proiect. Cunoștiințele sale variază de la selecția și documentarea de indicatori de performanță, definirea și structurarea strategiei organizaționale, dezvoltarea de Hărți ale Strategiei și instrumente de tip Dashboard și Scorecard, la implementarea și folosirea sistemelor integrate de managemental performanței bazate pe Balanced Scorecard.
Workshop 2011
Adrian Brudan
Imagine din cadrul workshop-ului Dezvoltarea unui Sistem de Management al Performanței bazat pe Balanced Scorecard – Etape și pași de urmat, ediția 2011

 

Comments (0)

A doua ediție a Conferinței Managementul Performanței în România

Tags: , , ,

A doua ediție a Conferinței Managementul Performanței în România

Postat la 21 Iunie 2012 de gabriela

Acumen Integrat anunță cea de-a doua ediție a Conferinței Managementul Performanței în România, care va avea loc în perioada 25-27 octombrie 2012, la Hotel Ramada, Sibiu.

Conferinta Managementul Performantei in Romania

Conferința vine în continuarea primei ediții organizate în toamna anului trecut tot la Sibiu, primită cu entuziasm de participanți:

  • „Am considerat utilă participarea la Conferință deoarece managementul performanței în România este necesar să devină o prioritate pentru orice companie. Dacă vom acorda atenție acestui segment, cu siguranță business-ul se va dezvolta.” Mariana Hopârtean – Director Național Vânzări, Elpreco.
  • „Consider evenimentul un element calitativ în România. Pentru întărirea culturii de business din România, aș dori să văd o repetare a evenimentului cu și mai mulți participanți.” Razvan Arsene – Quality Manager, Autoliv România.
  • „Managementul Performanței este ceea ce va orienta mediul de business din România într-o direcție corectă. Conferința Managementul Performanței în România, prima de acest nivel, reprezintă un start excelent în acest domeniu.” Călin Șomcutean – Director Retail, Ambient.

Anul acesta, evenimentul va prezenta, prin intermediul studiilor de caz, aspecte-cheie din provocările, oportunitățile și implicațiile practicilor de management al performanței la trei niveluri: strategic, operațional și individual. Conferința este o platformă de cunoaștere, dezvoltare și networking în care toți cei care relaționează cu domeniul managementul performanței au oportunitatea de a accesa informații, de a schimba idei cu alți practicieni și specialiști și de a împartăși bune practici în domeniu.

Panelurile vorbitorilor invitați la eveniment acoperă principalele zone de competență, fiind prezente nume sonore de companii și profesioniști cu experiență în aplicarea instrumentelor și proceselor ce țin de managementul performanței la nivel de organizație, departament și angajat.

Participanții vor avea oportunitatea să discute despre managementul performanței și Balanced Scorecard cu un expert internațional în cadrul unui Masterclass și cu 15 manageri români, cunoscători de bune practici în managementul performanței, în cadrul a 15 sesiuni de prezentări și 3 paneluri de discuții.

Masterclass-ul se va desfășura în prima jumătate a zilei de 25 octombrie 2012, în prima zi de Conferință și va avea ca temă „Best Practices in Performance Management at International Level”. Masterclass-ul abordează progresiv domeniul managementului performanței la nivel strategic, operațional și individual.

În sesiunile de prezentări din zilele de 25 și 26 octombrie vor fi analizate strategiile adaptate la realitățile mediului organizațiilor din România, din perspectiva managementului performanței.

OMV Petrom, IG Watteeuw România, Bitdefender, Ambient, Schaeffler România, Office Depot și Plexus România sunt companiile din partea cărora au fost confirmați vorbitori în cadrul celor trei module ale Conferinței: Managementul Performanței la nivel Strategic/Organizațional, Managementul Performanței la nivel Operațional și Managementul Performanței la nivel Individual.

Adrian Brudan, Manager Soluții Performanță Organizaționala în cadrul companiei Acumen Integrat și Director al Conferinței, consideră că „În România se manifestă un interes tot mai mare în managementul performanței, iar organizarea celei de-a doua ediții a Conferinței Managementul Performanței în România este rezultatul dorinței de a susține consolidarea și maturizarea bunelor practici în domeniu”.

Evenimentul este completat de trei workshop-uri interactive care vor aborda ultimele noutăți și bune practici în domeniul managementul performanței și Balanced Scorecard. Acestea se vor desfășura în paralel, în data de 27 octombrie:

  • Workshop A: Dezvoltarea unui Sistem de Management al Performanței bazat pe Balanced Scorecard – Etape și pași de urmat
  • Workshop B: Indicatori de Performanță: Măsurare, învățare, optimizare
  • Workshop C: Managementul performanței la nivel individual – Criteriile de performanță, evaluarea și îmbunătățirea performanței angajaților

Comments (0)

Workshop-uri post-conferință

Tags: , , , , , ,

Workshop-uri post-conferință

Postat la 06 Iunie 2012 de Echipa Editoriala

Conferința este completată de 3 workshop-uri care urmăresc să dezvolte abilitaăți de aplicare a managementul performanței, oferind exemple și studii de caz, analize și ateliere de lucru interactive, precum și materiale pe care participanții le pot folosi începând cu ziua următoare a seminarului.

Workshop-urile se desfasoara concomitent, în data de 27 octombrie, intervalul orar 08:00 – 13:00:

  • Workshop A: Dezvoltarea unui Sistem de Management al Performanței bazat pe Balanced Scorecard – Etape și pași de urmat

Workshop A - Balanced Scorecard

  • Workshop B: Indicatori de performanță: Măsurare, învățare, optimizare

Workshop B - KPI

  • Workshop C: Managementul performanței la nivel individual - Criteriile de performanță, evaluarea și îmbunătățirea performanței angajaților

Workshop C - Criterii de performanță

Comments (0)


Organizator
Parteneri strategici
Parteneri
Parteneri media
 

Poze evenimente

Mai multe poze



Switch to our mobile site