Categorized | Noutăți

Studiul Managementul Performanţei în România 2011

Postat la 14 Septembrie 2011 de Gabriela

Context

În ultimii ani, în România, atenţia acordată practicilor de managementul performanţei a crescut reprezentativ. Interesul şi dorinţa de cunoaştere în domeniu sunt extrem de vizibile, lucru confirmat, pe de o parte, şi de rezultatele studiului Balanced Scorecard în România 2010.

Pe de altă parte, un alt element care determină adoptarea unor practici şi instrumente de măsurare şi management al performanţei în organizaţiile din România este noul Cod al Muncii, care aduce ca şi noutăţi introducerea de criterii de evaluare, obiective şi indicatori de performanţă ca parte a contractului de munca.

Ţinând cont şi de faptul că adminstraţia publică şi-a concretizat preocuparea de adoptare a practicilor de management al performanţei lansând mai multe proiecte de implementare a Balanced Scorecard la nivel de primării, prefecturi, consilii judeţene, ministere şi instituţii deconcertate, se poate afirma că, la nivel de România, perspectivele în ceea ce priveşte adoptarea practicilor de managementul performanţei sunt încurajatoare.

Aceste aspecte au constituit punctul de plecare pentru iniţiativa de a derula studiul Managementul Performanţei în România 2011.

 

Descriere

Studiul Managementul Performanţei în România 2011 a fost al doilea din seria studiilor de cercetare în acest domeniu realizate anual de către compania de cercetare şi consultanţă Acumen Integrat.

Acesta şi-a propus sondarea unui număr cât mai mare şi mai diversificat de opinii în raport cu nivelul de înţelegere, implementare şi familiarizare atât cu conceptul, cât şi cu practicile de managementul performanţei de către profesioniştii şi organizaţiile din România.

Datele au fost colectate pe baza unui chestionar online, care a putut fi accesat de către profesioniştii din România interesaţi de managementul performanţei la diferite niveluri organizaţionale, dintr-o arie vastă de industrii, indiferent de departamentele pe care le reprezintă: producţie, furnizare servicii sau departamente suport (Finanţe, Management de Proiect, HR, Vânzări, Marketing, Logistică, Operaţiuni, Strategie şi Planificare, etc.).

Studiul Managementul Performanţei în România 2011 s-a derulat în perioada Iulie – Octombrie 2011, iar rezultatele finale ale acestuia vor fi prezentate oficial pe 20 Octombrie, in cadrul conferintei de la Sibiu, ulterior fiind disponibile pe platforma www.IndicatoridePerformanta.ro.

Comments are closed.


Organizator
Parteneri strategici
Parteneri
Parteneri media principali
Parteneri media

Poze evenimente

Mai multe poze



Nu rataţi oportunităţi de networking cu reprezentanţii companiilor: