Postat la 19 August 2011 de valeriu
| Piața Mare |
|
Aici este centrul istoric al Sibiului, prima dată menţionat în 1411 ca piaţă de cereale. Exista din anul 1366 odată cu finalizarea celei de-a 3-a centuri de fortificaţii a oraşului. Începând din secolul XVI-lea, Piaţa Mare a devenit centrul cetăţii.Timp de sute de ani a fost denumită „Der Grosse Ring” sau „Grosser Platz”, între războaie s-a numit „Piaţa Regele Ferdinand”, comuniştii au denumit-o „Piaţa Republicii” iar din 1990 s-a revenit la denumirea originală.
De menţionat „ochii orașului” – așa cum sunt cunoscute ferestrele din acoperişuri care aici se pot observa cel mai bine. Steagurile de vânt erau nelipsite de pe acoperişurile caselor şi indicau fie anul construcţiei, fie semnul breslei.
Piaţa are lungimea maximă de 142 m iar lăţimea de 93 m. În 2005 piaţa a intrat într-un proces de renovare complet, statuia lui Gheorghe Lazăr a fost demolată fiind înlocuită în 2006 de una la scară mai mică realizată de acelaşi sculptor, a fost reamenajată fântâna cu grilaj de fier, iar piaţa a fost pavată cu dale de granit şi piatră. Toate clădirile din Piaţa Mare sunt declarate monumente istorice.(Sursa: www.turism.sibiu.ro) Detalii…
|
| Piața Mică |
Clădirile din Piaţa Mică datează din secolul al XIV-lea și al XVI-lea şi, cu o singură excepţie, nu au acel portal masiv, boltit caracteristic Pieţei Mari sau străzii Bălcescu.
Caracteristică caselor din Piaţa Mică este loggia de la parter, boltită şi semideschisa spre piaţă, cu arcade semicirculare susţinute de portanţi. În aceste spaţii erau etalate mărfurile.
Clădirile din Piaţa Mică adăposteau ateliere meşteşugăreşti. Clădirile sunt înalte şi prezintă acele lucarne lenticulare cunoscute sub denumirea de „ochii sibiului”.
Toate clădirile din Piaţa Mică sunt declarate monumente istorice. (Sursa: www.turism.sibiu.ro) Detalii…
|
| Piața Huet |
Piaţa s-a format pe traseul primei incinte fortificate a Sibiului. Incinta propriu-zisă datează de la sfârşitul secolului al XII-lea, existenţa prepoziturii în anul 1191 fiind un termen „ante quem” pentru datarea actualei suprafeţe a pieţei. (Sursa: www.turism.sibiu.ro) Detalii… |
| Turnul Sfatului |
Este unul dintre cele mai cunoscute monumente ale oraşului Sibiu. Are acest nume deoarece apăra poarta de intrare în cea de a doua incintă, situată în imediata apropiere a clădirii ce adăpostea primăria Sibiului, menţionată în documente la 1324 (Piaţa Mică nr. 31, azi refăcută).
Edificiul actual este rezultatul mai multor faze de construcţii, fiind supraînălţat şi chiar înglobat unui grup de clădiri. Din construcţia iniţială s-a păstrat, probabil, doar nucleul ridicat până la înălţimea primului etaj. Datarea probabilă a turnului corespunde edificării celei de a II-a incinte fortificate, adică perioadei cuprinse între 1224 şi 1241.
Turnul a avut diverse intrebuinţări, de la depozit de cereale la punct de observaţie a incendiilor, de arest temporar sau chiar de muzeu de ştiinţe naturale la mijlocul secolului al XVIII-lea. Între 1962 şi 1998, turnul a adăpostit o secţie a Muzeului Brukenthal de exponate medievale. (Sursa: www.turism.sibiu.ro) Detalii… |
| Zidurile cetății |
De-a lungul B-dului Coposu, a 3-a centură de fortificaţii se poate vedea în
toată splendoarea ei.
Între partea carosabilă de astăzi şi zid se află o zonă verde cu copaci. Zona verde a fost înfiinţată în 1791 prima dată între Bastionul Haller şi Turnul Gros, ulterior prelungită până la Bastionul Cisnadiei, şi este cunoscută sub numele de „promenadă invalizilor”.
Între Piaţa Unirii şi Turnul Gros zidul este străpuns în trei puncte de bolţi semicirculare, pentru a permite trecerea pietonilor. (Sursa: www.turism.sibiu.ro) Detalii…
|
| Harta cu monumentele istorice din orașul vechi |
| http://www.turism.sibiu.ro/mapro.html |
| Muzeul Brukental |
Colecţiile iniţiale ale baronului von Brukenthal constând din pinacotecă şi cabinet de stampe, bibliotecă şi colecţie numismatică au luat naştere, în principal, în intervalul 1759-1774, perioadă petrecută, cu precădere, de acesta la Curtea Imperială de la Viena.
După revenirea sa la Sibiu, în calitate de Guvernator al Marelui Principat al Transilvaniei (1777-1787), baronul şi-a adus şi colecţiile, iar Calendarul lui Hochmeister pe anul 1790 menţionează printre atracţiile oraşului, pinacoteca, formată din 800 de tablouri şi dispusă în 13 săli ale Palatului Brukenthal.
Pe parcursul timpului colecţiile s-au îmbogăţit atât prin achiziţii, cât şi prin donaţii. În acest moment, la etajele I şi II ale Palatului Brukenthal – devenit un veritabil Muzeu de Artă – se află exponate din Galeria de Artă Naţională. (Sursa: www.turism.sibiu.ro) Detalii… |
| Complexul Național Muzeal ASTRA |
Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale ASTRA, se află situat în Pădurea Dumbrava la 4 km de oraş, pe Calea Răşinari.
Muzeul a fost organizat cu începere din anul 1963 sub denumirea de Muzeul Tehnicii Populare şi are o suprafaţă de 96 ha şi un circuit expoziţional de 10 km.
Muzeul adăposteşte monumente originale representative sistemului de valori ale civilizaţiei tradiţionale ale satelor din România.
Aici se găsesc gospodării formate din case de locuit aduse din diferite zone ale ţării, interioare de locuit păstrate în formă original şi toate anexele gospodăreşti, ateliere meşteşugăreşti, construcţii cu caracter religios (biserici, troiţe), comercial (hanuri, cârciumă), ludic (pavilion de joc, popicărie, scrânciob), instalaţii de industrii ţărăneşti, mijloace de transport tradiţionale, etc. (Sursa: www.turism.sibiu.ro) Detalii…. |
| Parcul Natural Dumbrava Sibiului |
Se întinde pe 960 hectare şi este situat la 4 km de centrul oraşului în direcţia sud-vest de-a lungul şoselei care merge spre Răşinari.
Este traversat de pârâul Trinkbach, care formează pe cursul său trei lacuri de origine antropică: unul la Muzeul Tehnicii Populare şi două în Grădina Zoologică.
Pădurea Dumbrava a fost locul preferat de promenadă pentru sibieni încă din secolul al XVIII-lea, astăzi fiind renumită prin Muzeul Civilizaţiei Populare ASTRA care se află aici.
În 1929 s-a deschis în pădurea Dumbrava prima Grădina Zoologică din România de către Intreprinderea de Electricitate la initiațiva inginerului Szekely căruia i-a venit ideea după ce a găsit niște vulpi pe când efectua lucrări de reparații la barajul de la Sadu. (Sursa: www.turism.sibiu.ro) Detalii…. |
Postat la 19 August 2011 de valeriu
| Informații generale |
Municipiul Sibiu este unul din cele mai importante oraşe din Transilvania cu un remarcabil potenţial de dezvoltare economică, avantajat şi de poziţionarea sa pe Coridorul IV Paneuropean şi beneficiind de un modern Aeroport Internaţional. Cu cei 155.000 de locuitori permanenţi şi 25.000 de locuitori temporari, în special studenţi, Sibiul este cel mai mare oraş din judeţ. Comunitatea locală este alcătuită din grupuri etnice diverse.
Marea majoritate a populaţiei este reprezentată de români (94%) care convieţuiesc împreună cu germanii, descendenţi ai coloniştilor saxoni care au emigrat în secolul XII din zona Luxemburg, Lorena, Alsacia.
Lor li se alătură unguri, rromi şi o foarte puţin numeroasă comunitate evreiască, cu toţii contribuind prin influenţe culturale specifice la viaţa oraşului. (Sursa: www.turism.sibiu.ro) Detalii… |
| Potențial economic |
Principalele domenii economice care au întalnit un teren bun de dezvoltare în Sibiu sunt producţia de componente pentru industria automobilelor, domeniul logisticii şi ambalajelor, industria alimentară, a confecţiilor textile, comerţul şi producţia meşteşugărească, iar în ultimii ani au început să se dezvolte industria electronică, tehnologia informatică şi turismul.
Datorită boom-ului economic cunoscut de Sibiu în ultima perioadă, şomajul în Sibiu este printre cele mai scăzute din România, cu mult sub media pe ţară.
Ultimele statistici arată că ponderea şomerilor în rândul sibienilor cu vârste cuprinse între 18 şi 62 de ani este de 0,8 %. Prin oportunităţile pe care le oferă, Sibiul s-a transformat într-un adevărat magnet pentru forţa de muncă calificată din apropierea oraşului. (Sursa: www.turism.sibiu.ro) Detalii… |
| Broșură |
Descărcați broșura Sibiu, Tânăr din 1191 de aici. |
| Breslele Sibiului |
Descărcați broșura Sibiu: orașul breslelor de aici. |
Postat la 19 August 2011 de valeriu
| Stațiunea Păltiniș |
|
Staţiunea a fost întemeiată de Societatea Carpatină Ardeleană a Turiştilor – SKV (Siebenbürgischer Karpatenverein) în 1894 fiind cea mai veche staţiune montană din România.
Staţiunea este situată pe coasta de nord-est a munţilor Cindrel (Carpaţii Meridionali), în mijlocul unei păduri de conifere, la 32 km SV de Sibiu, de care este legată printr-o sosea modernizată.
Este staţiunea montană situată la cea mai mare altitudine (1442m) din ţară.
Păltinişul este o opţiune interesantă pentru un weekend prelungit destinat sporturilor de iarnă sau plimbărilor prin rezervaţia Iezerele Cindrelului la faimoasele lacuri glaciare. Odată ajuns la Păltiniş, nu ai cum să te plictiseşti. Poţi să schiezi, să urci crestele împădurite din apropiere pe trasee accesibile sau doar să admiri panorama care ţi se deschide în faţă. (Sursa: www.turism.sibiu.ro) Detalii….
|
| Stațiunea Ocna Sibiului |
|
Staţiunea Ocna Sibiului, denumită şi litoralul Ardealului, este situată la o altitudine de 400 m faţă de nivelul mării în partea nord-vestică a Depresiunii Sibiului, la 15 km de orașul Sibiu.
Ocna Sibiului a fost prima dată atestată documentar în anul 1263 deşi zona este locuită încă din vremea dacilor. Procesul de transformare a minelor în ochiuri de apă sărată a fost continuu şi inevitabil. Minele au fost abandonate rând pe rând, în ciuda eforturilor susţinute ale minerilor, apa de ploaie şi pânza freatică având câştig de cauză în final.
Proprietăţile curative ale apei sunt menţionate pentru prima dată în anul 1598 când ambasadorul împăratului Rudolf al ÎI-lea a descoperit efectul terapeutic al lacurilor, când în drum spre Constantinopol poposeşte aici pentru a face băi.
În prezent Complexul Balnear Ocna Sibiului este refăcut în întregime, în urma unui proces intens de restaurare ce a urmat îndeaproape linia arhitectonică originală a arhitecţilor vienezi. (Sursa: www.turism.sibiu.ro) Detalii…. |
| Mărginimea Sibiului |
|
Mărginimea Sibiului este o zonă etnografică unică în România situată la vest de Sibiu, limitată la sud de valea Sadului şi la nord de valea râului Sălişte, ce cuprinde 18 localităţi: Boita, Sadu, Râu Sadului, Talmaciu, Talmacel, Răşinari, Poplaca, Gura Râului, Orlat, Fântânele, Sibiel, Vale, Sălişte, Galeş, Tilişcă, Rod, Poiană Sibiului şi Jina.
Poziţia geopolitică a zonei, situată la graniţa de sud a Transilvaniei cu Ţara Românească şi în proximitatea Sibiului, puternic centru meşteşugăresc şi comercial, au oferit Mărginimii Sibiului câteva trăsături definitorii.
Localităţile şi-au dezvoltat o economie mixtă, bazată pe agricultură, creşterea animalelor şi meşteşuguri tradiţionale, cu pondere deosebită pe oierit. Cea mai mare parte a satelor din zonă au păstrat puternice tradiţii spirituale şi etno-folclorice. (Sursa: www.turism.sibiu.ro) Detalii…
|
| Bisericile fortificate |
|
O caracteristică a zonei Sibiului este prezenţa bisericilor fortificate, datând din secolele XII – XVI, prezente în cea mai mare parte a satelor şi târgurilor colonizate de populaţia germană şi cunoscută sub genericul de saşi (saxones).
Bisericile fortificate sunt un fenomen unic şi foarte interesant. Ele pot fi găsite doar în câteva locuri din Europa, iar în Transilvania au existat mai mult de 300 de astfel de biserici săseşti fortificate. Cele mai multe biserici fortificate se găsesc în zona Sibiului şi în localităţile din jurul Mediașului. (Sursa: www.turism.sibiu.ro) Detalii….
|
| Pensiuni rurale |
| http://www.turism.sibiu.ro/ro/pensiuni.php |
Postat la 19 August 2011 de valeriu
| Sibiul – Hermannstadt – Cetate a Transilvaniei |
Prima atestare documentară a Sibiului (sub numele de Cibinium) datează din anul 1191. În anul 1223 Sibiul este menţionat sub numele Vila Hermanni, o aşezare cu caracter rural. Urmările dezastruoase ale incursiunilor tătarilor din anii 1241-1242 au dus la conştientizarea necesităţii întăririi localităţii. Încep astfel lucrările de fortificaţie, care se vor amplifica pe parcursul următoarelor secole pentru ca, în secolul al XV-lea, Sibiul să devină una dintre cele mai bine apărate cetăţi din Transilvania.În 1292 a fost deschis primul spital de pe teritoriul actual al României, în Biserica Azilului, clădire ce dăinuie şi azi. În anul 1366 Sibiul este menţionat pentru prima dată ca oraş sub numele de Hermannstadt.
Rezistenţa cetăţii în faţa atacurilor otomane din 1438 a atras atenţia întregii Europe. Însuşi Papa Eugen al IV-lea nominalizează oraşul Sibiu drept „apărător al întregii creștinătăți”. În secolul al XV-lea viaţa economico-socială şi cele mai importante evenimente ale cetăţii se desfăşurau în jurul celor trei pieţe: Piaţa Mică, Piaţa Mare şi Piaţa Huet. Acestea erau foarte bine definite structural şi social: în Piaţa Mică se aflau casele negustorilor şi meşteşugarilor, iar Piaţa Mare era dominată de casele impunătoare ale patriciatului. (Sursa: www.turism.sibiu.ro) Detalii… |
| Cronologie |
- 1292 Este atestat primul spital din România
- 1380 Prima atestare a unei școli din România
- 1494 Se deschide prima farmacie din România
- 1534 Prima moară de hârtie din România
- 1544 La Sibiu se tipărește prima carte în limba româna din Ardeal
- 1551 Conrad Haas experimentează prima rachetă în trepte din lume
- 1671 În jurul Sibiului se descoperă gazul metan
- 1782 Chimistul Franz Joseph Müller descoperă telurul
- 1795 Cel mai vechi paratrăznet din S-E Europei se instalează lânga Sibiu, la Cisnădie
- 1817 Se deschide Muzeul Brukenthal, primul muzeu din România
- 1852 Apare Telegraful Român care de atunci are apariție neîntreruptă, cel mai vechi ziar din sudul Europei
- 1859 Podul Minciunilor este primul pod din fontă din România
- 1875 Prima fabrică de mașini unelte din Transilvania
- 1894 Păltinișul devine prima stațiune montană din România
- 1895 Se publică prima Enciclopedie din România (a 3-a din Europa)
- 1895 S-a deschis muzeul de Istorie Naturală care cuprinde cel mai vechi ierbar din România
- 1904 Sibiul este al 2-lea oraș din Europa care introduce tramvaiul electric
- 1928 S-a deschis prima grădină zoologică din România
- 1989 Sibiul este al doilea oraș din România care s-a ridicat împotriva comunismului
(Sursa: www.turism.sibiu.ro) Detalii… |
Postat la 19 August 2011 de valeriu
| Capitală Culturală Europeană – Sibiu 2007 |
 În anul 2007 Sibiu a deţinut titlul de Capitală Culturală Europeană, reuşind astfel să-şi evidenţieze patrimoniul cultural-istoric deosebit de valoros.
Drept urmare a acestui eveniment, imaginea oraşulu s-a îmbunătăţit semnificativ, vizitatorii străini plasând Sibiul în lista primelor cinci capitale culturale europene.
Acest lucru confirmă faptul că Sibiul lasă o impresie pozitivă puternică şi are potenţialul necesar pentru a-şi menţine statutul de destinaţie turistică culturală de nivel european.
Deasemenea, publicatia britanica „The Guardian” a situat Sibiul pe locul 9 într-un top 50 al orașelor lumii care merită vizitate.
Anul 2011 vine cu o nouă premieră pentru orașul Sibiu. Potrivit Ghidului turistic „Michelin”, cea mai cunoscută și reputată revistă de turism din Europa, Sibiul este singurul oraș de 3 stele din România. Cele trei stele înseamnă ca orașul este „o locație care trebuie văzută neapărat”. (Sursa: www.turism.sibiu.ro) Detalii… |
| Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu |
„Cel mai plin de viaţă dintre toate ţinuturile imperiale”, Sibiul este un oraş cu o teatralitate specială, primele spectacole fiind atestate documentar încă din secolul al XVI-lea. În secolul al XVIII-lea, au apărut primele trupe ambulante, care incintau sibienii jucând piese în locuri improvizate.
După ce a fost locomotiva Capitalei Culturale Europene Sibiu 2007 şi a fascinat mii de spectatori locali şi turişti, Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu e pe punctul de a-şi deschide cortina pentru ediţia a XV-a.Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu este cel mai important festival anual de teatru din România ce adună laolaltă unii dintre cei mai proeminenţi artişti naţionali şi internaţionali, continuind astfel tradiţia îmbinării culturii Europei Centrale şi Estice cu cea a Occidentului. (Sursa: www.turism.sibiu.ro) Detalii… |
| Sibiul muzical |
Din secolul al XV-lea documentele sibiene menţionează stipendierea unor organişti, până în prima jumătate a secolului al XIX-lea, când debutează procesul de modernizare a vieţii artistice în acest centru, personalităţi publice locale, instituţii laice, autorităţi eclesiastice, ordine religioase, muzicieni autohtoni sau stabiliţi aici au creat un climat propice afirmării artei sonore în formele consacrate de marile curente estice din evul mediu, timpuriu şi târziu, din epoca modernă, Renaștarea, Clasicismul, Romantismul. (Sursa: www.turism.sibiu.ro) Detalii… |
Postat la 18 August 2011 de valeriu
| Cum ajung în Sibiu? |
| Cu avionul |
| Aeroportul Internațional Sibiu este situat la 5 kilometri de oraș în direcția vest, cu acces direct la șoseaua E81. Pe aeroportul din Sibiu operează companiile aeriene: Tarom, Carpatair, Austrian Airlines, Blue Air și Lufthansa. Pentru a verifica orarul zborurilor, accesați www.sibiuairport.ro sau solicitați informații la numărul de telefon +40-269/253 135. |
| Cu trenul |
| Pentru a obţine informaţii directe despre cea mai bună posibilitate de călătorie, apelați la Agenția CFR Sibiu, tel: +40-269/212 085; website: www.cfr.ro sau www.mersultrenurilor.ro. |
| Cu mașina |
Distanțe între centre importante:
- Sibiu – București: 282 km
- Sibiu – Timișoara: 256 km
- Sibiu – Iași: 441 km
- Sibiu – Cluj-Napoca: 163 km
- Sibiu – Brașov: 142 km
- Sibiu – Oradea: 311 km
Pentru mai multe informații accesați:
www.travelworld.ro |
| Cum mă deplasez în Sibiu? |
|
Sibiul este un oraş compact, cu distanţe relativ mici între limitele sale. Oraşul vechi este de preferat să fie vizitat pe jos. În „Oraşul de Jos” şi în „Oraşul de Sus”” sunt numeroase vestigii ale arhitecturii medievale (de apărare sau civile) care merită văzute.
Transportul public în Sibiu este asigurat de societatea Tursib, aflată în subordinea Consiliului Local Sibiu. În municipiul Sibiu există 20 linii de autobuze cu trasee pe raza oraşului, o linie de autobuz şi una de tramvai dinspre oraş spre localităţile învecinate.
Spaţiile de parcare existente, cu sau fără plată (parcările din zonele de blocuri), sunt amenajate în 80 de locaţii cu un total de 5.051 de locuri de parcare. (Sursa: www.turism.sibiu.ro) Detalii…
|
| Unde mă cazez în Sibiu? |
Tradiţia hotelieră în Sibiu este cea mai veche din România, primul hotel fiind atestat din 1555. Prima sa denumire a fost „La Sultanul Turcilor”, denumire care s-a schimbat de-a lungul secolelor. În 1773 şi-a schimbat numele în „Împăratul Românilor”, iar actuala clădire a fost finalizată în 1895. (Sursa:
www.turism.sibiu.ro) Detalii… |
| Rezervări Hotel Ramada |
|
Participanţii la Conferinţa Managementul Performanţei în România beneficiază de taxă preferenţială pentru servicile de cazare din cadrul Hotelului Ramada. Pentru rezervări vă rugăm să luaţi legătură cu d-ra Gabriela Gosu, la datele de contact de mai jos, plata urmând să fie făcută direct către hotel. Rezervările pot fi onorate în limita locurilor disponibile la data efectuării cererii.
Pentru informaţii despre alte locaţii de cazare din Sibiu vă rugăm să consultaţi pagina http://www.turism.sibiu.ro/rezervari/index.php
|
| Harta Sibiului |
http://sibiu-city.map2web.eu/ |
| Harta transportului public în Sibiu |
Descărcați harta transportului public în Sibiu de aici. |