Radu Trufin

Radu Trufin Radu Trufin
Director Executiv
Izotec Group, Piatra Neamţ

Radu Trufin este Director Executiv în cadrul Izotec Group, unul din primii producători de tâmplărie PVC din România.

Din acest post coodonează procesele interne, cu obiectivul de a definitiva managementul organizației prin KPIs. Radu a activat în cadrul Izotec în trecut și ca manager de proiect în cadrul programelor de training ale echipei manageriale derulate în perioada 2009-2011.

Înainte de a se alătura echipei de la Izotec, Radu a activat în domeniul IT în cadrul Kubo Ice Cream Company (brandul de înghețată Amicii), unde a condus implementarea unui sistem ERP.

Odată cu acest sistem a apărut și problema analizei activităților pe baza unor KPI.

Radu are studii universitare în domeniul tehnic și certificări în domeniul BPM.

izotec Izotec Group 

Izotec Group a demarat producţia de tâmplărie PVC în anul 2004 în Piatra Nemţ.

Izotec utilizează profilul Gealan şi a reuşit în scurt timp să devină cel mai puternic partener al renumitului producător german. Izotec produce uşi şi ferestre din PVC cu profil alb sau colorat, dar şi balcoane sau terase din PVC. De asemenea, Izotec pune la dispoziţie inclusiv accesorii pentru tâmplăria PVC.

Revenire la pagina de vorbitori


Organizator
Parteneri strategici
Parteneri
Parteneri media principali
Parteneri media

Poze evenimente

Mai multe poze



Nu rataţi oportunităţi de networking cu reprezentanţii companiilor: