![]() |
Aurora Tomiuc Director Resurse Umane EFG Retail Services, Bucureşti |
Aurora Tomiuc este Director Resurse Umane în cadrul companiei EFG Retail Services IFN SA, membru al grupului bancar EFG Eurobank Ergasias, locul 1 pe piaţa de retail din Grecia în domeniul cardurilor de credit şi al creditelor de consum.
În acest rol, Aurora conduce activităţile de HR în contextul general de business pentru a sprijini valorile şi misiunea companiei, fiind un partener de afaceri pentru toţi managerii de divizie în atingerea obiectivelor companiei: planificarea, recrutarea şi evaluarea forţei de muncă, instruirea şi dezvoltarea personalului, cariera şi managementul talentelor, managementul performanţei, motivarea personalului, managementul proceselor de compensaţii şi beneficii, dezvoltare organizaţională, managementul schimbării.
Aurora a acumulat o experienţă de 12 ani în domeniul Resurselor Umane şi de 4 ani în vânzări în cadrul unor companii din zona financiar-bancară precum EFG, Volksbank, și din zona FMCG precum Interbrew România SA, Reynolds și Coca Cola.
Deține certificări în managementul resurselor umane, training, evaluare, leadership, evaluarea performanței, abilități de prezentare, negociere, management de proiect, managementul schimbării.
| EFG Retail Services
Este membru al grupului bancar EFG Eurobank Ergasias, locul 1 pe piața de retail din Grecia in domeniul cardurilor, creditelor de consum, depozitelor bancare pentru persoane fizice și în domeniul creditelor pentru întreprinzătorii mici și mijlocii. |







