Intoducere in lumea KPIS

Managementul Performantei implica o cercetare multidisciplinara, la nivelul unui grup variat de discipline complementare, precum Managementul Strategic, Managementul Operatiilor, Managementul Resurselor Umane, Comportamentul Organizational, Sisteme Informationale, Marketing, Contabilitate. 

Datorita acestei multidisciplinaritati, teoriile corespunzatoare acestui domeniu sunt variate, corelate deseori cu cele ale disciplinelor conexe.

In primul rand, exista o viziune la nivel macro, a carei tema corespondenta schiteaza o abordare sistemica a managementului organizational, fiind sustinuta de teoria organizationala (Jones, 1995), teoria sistemelor (von Bertalanffy, 1973) si teoria contingentei (Donaldson, 2001), drept teorii relationate acoperind aspectele structurale, respectiv teoria stabilirii de obiective (Locke, 2004), sustinand aspectul performantei organizationale.

In al doilea rand, exista o viziune la nivel micro, a carei tema corespondenta este comportamentala si metodologic individualista. Sunt doua mari teorii pentru aceasta viziune micro: teoria stabilirii obiectivelor si teoria "Principal-Agent" (Laffont & Martimort, 2002).

Teoria invatarii sociale (Bandura, 1977) subliniaza aspectele invatarii in managementul performantei, concentrandu-se pe invatare in context social. Considerand ca oamenii invata unii de la altii, aceasta teorie propune o lista de concepte precum invatarea observationala, imitarea si modelarea ca facilitatori. Modelarea in invatarea sociala utilizeaza fie modele vii (o persoana reala care demonstreaza comportamentul), fie un model simbolic, cel din urma fiind mai frecvent folosit in contextul Managementului Performantei, datorita problemelor de confidentialitate.

Cea mai importanta teorie in contextul Managementului Performantei la nivel individual este teoria stabilirii obiectivelor a lui Locke & Latham (2002), una dintre cele mai eficiente teorii motivationale. Aceasta a fost formulata inductiv, bazandu-se pe cercetarile practice efectuate pe parcursul a aproape patru decenii. Radacinile sale se bazeaza pe premisa ca obiectivele constiente au efect asupra activitatii (unde obiectivele sunt considerate obiectul sau scopul sau actiunea) (Locke & Latham, 2002). In timp ce teoria stabilirii obiectivelor este in general analizata la nivel individual, principiile sale sunt considerate relevante si la nivel organizational.

Locke (2004) sustine mai departe ca setarea obiectivelor este eficienta pentru orice sarcina in care persoanele detin controlul asupra performantei lor, analizand aplicabilitatea teoriei atat la nivel individual, cat si la nivel organizational. In contextul organizational, observatiile empirice personale subliniaza faptul ca obiectivele indivizilor, echipelor sau ale entitatii ca intreg pot fi in conflict, cauzand deseori actiuni incompatibile si influentand considerabil performanta. Astfel, alinierea dintre obiectivele individuale si obiectivele grupului este importanta pentru maximizarea performantei, acest lucru creand o legatura intre teoria stabilirii obiectivelor si teoria "Principal-Agent", denumita de asemenea teoria agentului.

Teoria agentului (Eisenhardt, 1985) explica organizarea in cel mai bun mod a relatiilor in care o parte (managerul) hotaraste munca pe care o alta parte (agentul) o realizeaza. Problema teoriei este de a determina contractul optim pentru serviciul agentului. Relatiile manager-agent ar trebui sa reflecte organizarea eficienta a informatiei si costurile de risc. Ipotezele umane care trebuie luate in considerare sunt interesul propriu, rationalitatea limitata si aversiunea fata de risc, in timp ce la nivel organizational ipotezele care trebuie analizate sunt conflictul obiectivelor intre participanti si asimetria informatiilor.

Acest lucru leaga teoria agentului de teoria organizationala care studiaza organizatii intregi, modul acestora de adaptare, strategiile si structurile care le ghideaza. Eisenhardt (1985) considera ca atat teoria agentului, cat si cea organizationala trebuie sa fie rationale, bazate pe informatii, orientate spre eficienta, preocupate de factorii determinanti ai strategiei controlului, realizandu-se clar distinctia intre doua tipuri de control al performantei: bazat pe comportament si bazat pe rezultate.

In general, numeroase versiuni ale teoriei organizationale subliniaza importanta caracteristicilor si programabilitatea sarcinii la alegerea strategiei controlului, o alternativa fiind cea a controlului social. Spre deosebire de teoriile clasice, cei mai multi teoreticieni din ziua de azi considera ca nu exista modul perfect de organizare, ci ca cel mai important este sa existe o potrivire intre structura organizatiei, marimea acesteia, tehnologia si cerintele mediului ei. Aceasta perspectiva este cunoscuta drept teoria contingentei (Fiedler, 1964), care sustine ca organizarea sau conducerea optima este conditionata de diverse constrangeri interne sau externe.

Teoria sistemelor, considerata a fi subordonata teoriei organizationale, include o serie de variatii precum Teoria Sistemelor Generale a lui von Bertalanffy (1956), Teoria Sistemelor Dialectice a lui Mulej, Sistemele Gandirii Critice ale lui Flood si Jackson (1995) sau Teoria Sistemelor Viabile ale lui Beer (1984, 1985). Teoria sistemelor se opune reductionismului si promoveaza tendinta globala, concentrandu-se pe relatiile si sinergia dintre parti, intr-un tot unitar. Aceasta subliniaza interdependentele, interconectarile si deschiderea, spre deosebire de independenta, izolare si inchidere. Acest lucru permite descoperirea de manifestari, drept noi atribute ale entitatilor care interactioneaza si care sunt generate de analiza lor ca intreg, care nu ar fi devenit evidente intr-o analiza separata a partilor. Teoria sistemelor recunoaste complexitatea drept un atribut al realitatii, concentrandu-se pe sinergie, analiza combinatiilor si sinteze. Teoria sistemelor considera organizatiile drept sisteme deschise, cu limite relative, care interactioneaza direct cu mediul ambiant prin intermediul intrarilor si iesirilor, adaptandu-se continuu schimbarilor pentru a supravietui.